miercuri, 21 mai 2008

Despre noi

O camera goala.
Dulapuri si mese, faianta si gresie, covoare, tablouri, paturi si birouri.
In camera goala. Si omul pe pat.
Cautand cu disperare visul furat. Se’agata de timp, il prinde in cleste
Dar timpul, perfid, il scuipa si creste..

In camera goala.
Lacasuri de sfinti. El tine de vise, le da viata lui.
In schimb, tot ce cere, e’o foaie de roua..
Caci razele cerului vor scrie pe ea. Vor scrie, in roua, doar doua.
Cuvinte.

Vise. Si-un nume.
In camera goala, pe’o foaie de roua, stau oameni privind la tineri.
Eroul ce’a scris, cu raze drept pix, se zbate sa’si dea viata pe-un vis.
Iar viata, inceata, ii spune usor:
“Pe’o foaie de roua e destinul tau.”
Priveste. Din doua cuvinte frumoase de roua
In viata lui, incepe sa ploua. Se uita la cer, si nori instelati.
Ii picura vise pe ochii furati.

Pe foaia de roua sunt doua cuvinte.
Iar numele razei vise destinde.
Picteaza un chip, traseaza un suflet..
Si numele ei il scrie pe frunte. Cu raze de soare, cu vise de mare, cu roua din vara, cu flacara lui.
Destinul surade. Ce copii nebuni..

luni, 19 mai 2008

Pal

Astazi ploua.

Firul galben. Dinspre soare el rasare
Si plutind, incent, agale, ne arata drumul mare
Il privim, si ochii tulburi plini de lacrimi fericite
Nu descriu, ci doar observa tainele adanc pitite.

Si incepe. Cu un pas, dar facut ca noi, deodata
Doua suflete alese ce’au pornit la drum, odata..
Dupa primul, tot e simplu, inimile se deschid
Si petalele din gene , minunate, se intind..

Sus e cerul. Jos e iarba. Inspre eden, o carare
Peste capetele noastre se asterne o curata mare
De cuvinte, ganduri, soapte, toate albe, verzi, un vis.
O podoaba de podoabe ce te’aduce’n paradis.

Dar apare. O padure ce intuneca plimbarea
Iar pe umeri, necurata, ne va arde viu tigarea.
Paseri gri, plutind pe ceruri de’o nuanta moarta, neagra
Ce privesc, infometate, cei doi printi ce pot sa mearga.

Visul gri devine negru. Cerul gri se prabuseste
Peste cei doi, vine, cade, negura lui ii domneste
O furtuna arzatoare spala totul de pe drum
Dar cand trece, lasa’n cale, doua suflete in scrum..

Ei rezista. Si ridica manile impreunate
Si privesc, uimiti, cum cerul le’a distrus atatea fapte
Inchid ochii, se saruta, si padurea creste iar.
Nici chitara de miresme nu mai canta in zadar.

Ochii verzi, sticlind abisul dintr’un cer purificat
Se deschid, privesc si simt paradisul mult visat
Pe un drum a carui cale o incep fire
Doar a lor sunt strans legate, nu de viata, de iubire..

joi, 15 mai 2008

Vis de vara

Nu exista.

Dar o simte..marea calda ii saruta ochii verzi
Norii calzi, plutind prin apa peste ceruri o sa’i vezi
Pescarusii albi inoata printre algele voioase
O privire vie arunca imbratisari duioase.

Nu exista.

Dar o vede..sufletul ii sta deschis
Cautand , plin de succes, poarta catre paradis
Intalnind privirea draga din abisuri izvorata,
Ea decide ca nu simte vremea cea mai mohorata..

Nu exista.

Dar..exista! e acolo pentru noi..
Ale noastre amintiri fug ca niste fluturi goi.
Paradisul ne asteapta, este chiar in luntrea mica..
Cheia spre o viata noua, fara lacrimi, fara frica..

O traim.

Dar nu exista..ceilalti n’o pot vedea.
In acea existenta e loc doar de el si ea.
Ploaia calda, marea calda, cerul, pietrele si norii
Pentru noi, doar un detaliu. Iubind, asteptam zorii..

marți, 13 mai 2008

Stil

Noi.


Noi doi. Atingand culoarea, iti simt apasarea..
Sufletului tau, el aduce alinarea, transformand tot
Nepasarea... neagra, gri si alba ce’a trait atatea veacuri
A murit, trait, soptit, distrus leacuri
Nepasarea a murit. Sufletul a rasarit.
Noapte.

Noapte alba. Ziua neagra. Alba, neagra, gri la suflet
Gri afara. Gri in strada, gri in casa.
Ucigas gri de apusuri. Viata de culori distruse
Sentimente , muze, toate duse
In abisul gri. Traieste.
Dar iubeste?

Dupa moarte vine viata. Dupa viata..
Alta viata. Intinsa ca o coarda intre ei
Sufltele lor ingheata topindu’se pe alei..
Aripi verzi, stralucitoare, i’au purtat ca niste zei.
Doar pe ei. In alta viata. Nepasarea ii invata, cu trecutul.
Sa iubeasca.
Doar pe ei.

joi, 8 mai 2008

Nu exista.

Fiecare om trăieşte o aventura a sa. Toţi oamenii trăiesc aceeaşi aventură, aventura vieţii. Lucrul care îl face pe fiecare om unic în felul său, este modul in care alege să ducă la capăt această aventură. Toţi căutăm modele in viaţa, încercam să ne însuşim gândirea altcuiva, care ni se pare că se potriveşte perfect gândirii noastre. Aceasta este o dorinţa naiva, pornită din nevoia de a ne considera la fel de mari şi de puternici ca şi personalităţile din care ne inspirăm gândirea. Cele mai frumoase, mai utile şi mai pline de satisfacţii cărări spre sfârşitul aventurii umane sunt cele care se deschid în urma propriilor noastre gânduri. Noi trebuie să fim cei care ne construim cărarea. Unică, nu neapărat mai bună sau mai rea decât a altui om, fie el geniu, fie el ultimul om de pe pământ. Este cărarea nostra, formată în urma gândirii noastre, care ne va ajuta să înţelegem existenţa noastră.

Viaţa fiecăruia începe la naşterea sa,şi se termină cu moartea. Aceste două evenimente sunt bornele între care ne vom urma drumul ales în viaţă. Nimeni nu poate trăi însă degeaba. Fiecare trebuie să avem un scop, un Graal pe care îl vom căuta până îl vom găsi, iar apoi vom trăi în infinit. Scopul tuturor oamenilor este căutarea fericirii absolute. Oricine care afirmă altceva, se minte singur. Niciodata un om nu va fi pe deplin fericit până când nu va atinge acel prag, când toate lucrurile i se vor părea perfecte, când va putea să privească curcubeul în toata splendoarea celor şapte culori ale sale. Acesta este Graal-ul pe care îl caută omenirea, nu ca intreg, ci prin fiecare membru al său. Fericirea deplină.

Termenul de fericire este în general abstract. În practică, o persoană este fericită dacă toate nevoile sale materiale şi spirituale sunt satisfăcute. Un acoperiş desupra capului, mâncare pe masă, un loc de munca bun, pe scurt, un trai decent, toate aceastea contribuie la o fericire practică, la un sentiment de mulţumire adus de prezenţa tutoror lucrurilor enumerate mai sus. Nevoile spirituale ale omului sunt adesea mai complicate. Înţelegerea din partea prietenilor, compasiunea de care avem nevoie în perioadele mai puţin bune, nevoia de simpatie şi de admiraţie din partea altor oameni, iubirea care avem nevoia să o simţim pentru cineva şi din partea acelui cineva, şi multe altele...aceastea sunt genul de lucruri după care unii oameni aleargă toata viaţa. Nevoile spirituale ale omului sunt cele mai lungi şi mai întortocheate porţiuni din cărarea vieţii sale. Deşi sunt mai complicate de dobândit, aceste lucruri nu au deloc o importanţă mai mare decât cele materiale. Oamenii care susţin că viaţa spirituală contează mai mult decât viaţa materială au deja o situaţie materială decentă, dacă nu chiar bună. Ambele componente ale fericirii sunt la fel de importante.

Termenul de "spiritual" este văzut ca fiind ceva ireal, ceva de domeniul ficţiunii, respins de mulţi oameni din cauză că "n-o să mă ajute niciodată in viaţă" sau "am alte probleme mai importante". Genul acesta de replici reprezintă zidurile care aceşti oameni le ridică, prin propria voinţă, in faţa cărării lor. Antoine de Saint-Exupery spunea în al său "Micul Prinţ" ca"Limpede nu vezi decât cu inima. Ochii nu pot să pătrundă-n miezul lucrurilor.". Nimeni nu poate găsi fericirea fără a privi cu inima lucrurile, dar nici fără a privii raţional, folosind doar ochii. Cele două feluri de a privi lucrurile trebuie să fie folosite deodata, intr-un superb echilibru. Realitatea si ficţiunea, spiritualul şi materialul tind să se echilibreze perfect, să pună o balanţa a vieţii în echilibru. Cele două concepte se contopesc perfect în absolut, reuşind, asemenea conceptului chinezesc de yin şi yang, să reprezinte perfecţiunea. Echilibrul dintre realitate şi ficţiune este centrul unei sfere,o sfera goală pe dinăuntru înafara acelui punct. Sfera reprezintă însuşi viaţa omului. Trăită din exterior spre interior, fiecare om încearcă să umple spaţiul gol din interior, pănă să ajungă să atingă punctul central din ambele direcţii ale sferei. O jumătate de sferă reprezintă spiritualul, cealaltă materialul. Doar trait în amândouă părţile, omul va ajunge să cunoască fericirea absoluta.

În drumul spre căutarea acestei fericiri, fiecare mic detaliu conteaza. Octavian Paller spunea: "Nu dispreţui lucrurile mici; o lumânare poate face oricând ceea ce nu poate face niciodata soarele: să lumineze ... noaptea!". Fiecare detaliu contribuie la continuarea drumului. Omul, păşind pe Pământ, viseaza la stele. Ducând o existenţă bună, dar departe de perfecţiunea vidului ceresc, oamenii vor continua să facă din găsirea acelei perfecţiuni scopul central al vieţii lor. În punctul de echilibru dintre spiritual şi material, cele două nu se vor mai putea deosebi. Fiind una şi aceeşi senzaţie, neputând fii diferenţiate, se va deschide o noua perspectivă asupra lucrurilor. Cel care va reuşi să ajungă în acel punct, va privi lumea cu ochii lu Dumnezeu.

Totuşi, Dumnezeu lucrează singur. Centrul sferei, punctul de echilibru, reprezintă perfecţiunea. Iar în viaţa unui om, perfecţiunea nu poate fi atinsă. Deşi scopul vieţii multor oameni este fericirea deplină, perfectă, nimeni nu va putea reuşi acest lucru vreodată. Aventura umană nu va avea niciodată sfârşit, şi nu va putea fi înţeleasă. Omul va continua să privească la stele până când Pământul nu va mai exista. Fericirea deplină este un mit, un vis al unei nopţi de vară.

Dacă fericirea deplină nu poate fi atinsă, trebuie să ne mulţumim cu o fericire relativă. Nu vom putea avea niciodată toate lucrurile de care avem nevoie, nu ne vom putea îndeplini toate nevoile materiale şi spirituale, dar din această cauză au oamenii priorităţi. Pentru unii nevoile materiale vor fi cele mai importante, pentru alţii iubirea, iar pentru alţii...alte nevoi. Horaţiu spunea că "Alergăm după fericire până departe, fie pe mare, fie pe uscat; când fericirea poate e aici, aproape, chiar lângă noi." Da, fericirea este aproape de noi, trebuie doar s-o găsim şi s-o înţelegem. Nu este perfectă, cum nici un om nu este perfect. Nu se poate atinge punctul de echilibru, deci nu vom fi niciodata pe deplin fericiţi. Oricum, mulţi oameni spun că sunt fericiţi, şi că nu au nevoie să găsească fericirea. Aceaştia spun un mare adevăr,deşi lumea se întreabă dacă sunt cu adevărat fericiţi, iar dacă sunt, anume cât de fericiţi. Răspunsul este foarte simplu.

Îndeajuns de fericiţi, ca să nu viseze la ceva ce nu pot avea. Cărarea vieţii are un sfârşit, un loc unde se subţiază până se confundă cu pământul de sub ea. Moartea nu vine ca o integrare în absolut, sau ca un pas spre viaţa veşnică. Vine doar ca sfârşitul unei existenţe, care a avut un scop. Fericiţi vor fi doar cei care nu vor visa la perfecţiune.

Mai.

Luna mai. Inceputul sfarsitului de an scolar, inceputul verii, primavara tarzie, flori si verde afara. Invita la fericire.

Si vine dupa un aprilie confuz.

Dar la granita dintre aprilie si mai, a venit cunoasterea zonei folclorice Uricani. Capatul vaii Jiului, pentru cei care vor sa gaseasca zona. Desi nu va recomand, ca n'o sa gasiti acolo nici hotel, nici turism, nici...nimic.

Dar eu am gasit...:)