Fiecare om trăieşte o aventura a sa. Toţi oamenii trăiesc aceeaşi aventură, aventura vieţii. Lucrul care îl face pe fiecare om unic în felul său, este modul in care alege să ducă la capăt această aventură. Toţi căutăm modele in viaţa, încercam să ne însuşim gândirea altcuiva, care ni se pare că se potriveşte perfect gândirii noastre. Aceasta este o dorinţa naiva, pornită din nevoia de a ne considera la fel de mari şi de puternici ca şi personalităţile din care ne inspirăm gândirea. Cele mai frumoase, mai utile şi mai pline de satisfacţii cărări spre sfârşitul aventurii umane sunt cele care se deschid în urma propriilor noastre gânduri. Noi trebuie să fim cei care ne construim cărarea. Unică, nu neapărat mai bună sau mai rea decât a altui om, fie el geniu, fie el ultimul om de pe pământ. Este cărarea nostra, formată în urma gândirii noastre, care ne va ajuta să înţelegem existenţa noastră.
Viaţa fiecăruia începe la naşterea sa,şi se termină cu moartea. Aceste două evenimente sunt bornele între care ne vom urma drumul ales în viaţă. Nimeni nu poate trăi însă degeaba. Fiecare trebuie să avem un scop, un Graal pe care îl vom căuta până îl vom găsi, iar apoi vom trăi în infinit. Scopul tuturor oamenilor este căutarea fericirii absolute. Oricine care afirmă altceva, se minte singur. Niciodata un om nu va fi pe deplin fericit până când nu va atinge acel prag, când toate lucrurile i se vor părea perfecte, când va putea să privească curcubeul în toata splendoarea celor şapte culori ale sale. Acesta este Graal-ul pe care îl caută omenirea, nu ca intreg, ci prin fiecare membru al său. Fericirea deplină.
Termenul de fericire este în general abstract. În practică, o persoană este fericită dacă toate nevoile sale materiale şi spirituale sunt satisfăcute. Un acoperiş desupra capului, mâncare pe masă, un loc de munca bun, pe scurt, un trai decent, toate aceastea contribuie la o fericire practică, la un sentiment de mulţumire adus de prezenţa tutoror lucrurilor enumerate mai sus. Nevoile spirituale ale omului sunt adesea mai complicate. Înţelegerea din partea prietenilor, compasiunea de care avem nevoie în perioadele mai puţin bune, nevoia de simpatie şi de admiraţie din partea altor oameni, iubirea care avem nevoia să o simţim pentru cineva şi din partea acelui cineva, şi multe altele...aceastea sunt genul de lucruri după care unii oameni aleargă toata viaţa. Nevoile spirituale ale omului sunt cele mai lungi şi mai întortocheate porţiuni din cărarea vieţii sale. Deşi sunt mai complicate de dobândit, aceste lucruri nu au deloc o importanţă mai mare decât cele materiale. Oamenii care susţin că viaţa spirituală contează mai mult decât viaţa materială au deja o situaţie materială decentă, dacă nu chiar bună. Ambele componente ale fericirii sunt la fel de importante.
Termenul de "spiritual" este văzut ca fiind ceva ireal, ceva de domeniul ficţiunii, respins de mulţi oameni din cauză că "n-o să mă ajute niciodată in viaţă" sau "am alte probleme mai importante". Genul acesta de replici reprezintă zidurile care aceşti oameni le ridică, prin propria voinţă, in faţa cărării lor. Antoine de Saint-Exupery spunea în al său "Micul Prinţ" ca"Limpede nu vezi decât cu inima. Ochii nu pot să pătrundă-n miezul lucrurilor.". Nimeni nu poate găsi fericirea fără a privi cu inima lucrurile, dar nici fără a privii raţional, folosind doar ochii. Cele două feluri de a privi lucrurile trebuie să fie folosite deodata, intr-un superb echilibru. Realitatea si ficţiunea, spiritualul şi materialul tind să se echilibreze perfect, să pună o balanţa a vieţii în echilibru. Cele două concepte se contopesc perfect în absolut, reuşind, asemenea conceptului chinezesc de yin şi yang, să reprezinte perfecţiunea. Echilibrul dintre realitate şi ficţiune este centrul unei sfere,o sfera goală pe dinăuntru înafara acelui punct. Sfera reprezintă însuşi viaţa omului. Trăită din exterior spre interior, fiecare om încearcă să umple spaţiul gol din interior, pănă să ajungă să atingă punctul central din ambele direcţii ale sferei. O jumătate de sferă reprezintă spiritualul, cealaltă materialul. Doar trait în amândouă părţile, omul va ajunge să cunoască fericirea absoluta.
În drumul spre căutarea acestei fericiri, fiecare mic detaliu conteaza. Octavian Paller spunea: "Nu dispreţui lucrurile mici; o lumânare poate face oricând ceea ce nu poate face niciodata soarele: să lumineze ... noaptea!". Fiecare detaliu contribuie la continuarea drumului. Omul, păşind pe Pământ, viseaza la stele. Ducând o existenţă bună, dar departe de perfecţiunea vidului ceresc, oamenii vor continua să facă din găsirea acelei perfecţiuni scopul central al vieţii lor. În punctul de echilibru dintre spiritual şi material, cele două nu se vor mai putea deosebi. Fiind una şi aceeşi senzaţie, neputând fii diferenţiate, se va deschide o noua perspectivă asupra lucrurilor. Cel care va reuşi să ajungă în acel punct, va privi lumea cu ochii lu Dumnezeu.
Totuşi, Dumnezeu lucrează singur. Centrul sferei, punctul de echilibru, reprezintă perfecţiunea. Iar în viaţa unui om, perfecţiunea nu poate fi atinsă. Deşi scopul vieţii multor oameni este fericirea deplină, perfectă, nimeni nu va putea reuşi acest lucru vreodată. Aventura umană nu va avea niciodată sfârşit, şi nu va putea fi înţeleasă. Omul va continua să privească la stele până când Pământul nu va mai exista. Fericirea deplină este un mit, un vis al unei nopţi de vară.
Dacă fericirea deplină nu poate fi atinsă, trebuie să ne mulţumim cu o fericire relativă. Nu vom putea avea niciodată toate lucrurile de care avem nevoie, nu ne vom putea îndeplini toate nevoile materiale şi spirituale, dar din această cauză au oamenii priorităţi. Pentru unii nevoile materiale vor fi cele mai importante, pentru alţii iubirea, iar pentru alţii...alte nevoi. Horaţiu spunea că "Alergăm după fericire până departe, fie pe mare, fie pe uscat; când fericirea poate e aici, aproape, chiar lângă noi." Da, fericirea este aproape de noi, trebuie doar s-o găsim şi s-o înţelegem. Nu este perfectă, cum nici un om nu este perfect. Nu se poate atinge punctul de echilibru, deci nu vom fi niciodata pe deplin fericiţi. Oricum, mulţi oameni spun că sunt fericiţi, şi că nu au nevoie să găsească fericirea. Aceaştia spun un mare adevăr,deşi lumea se întreabă dacă sunt cu adevărat fericiţi, iar dacă sunt, anume cât de fericiţi. Răspunsul este foarte simplu.
Îndeajuns de fericiţi, ca să nu viseze la ceva ce nu pot avea. Cărarea vieţii are un sfârşit, un loc unde se subţiază până se confundă cu pământul de sub ea. Moartea nu vine ca o integrare în absolut, sau ca un pas spre viaţa veşnică. Vine doar ca sfârşitul unei existenţe, care a avut un scop. Fericiţi vor fi doar cei care nu vor visa la perfecţiune.
