Hai sa blestemam atestatul. Nu ca nu iese, ci ca nu putem fi atenti la el. Hai sa blestemam sc-ul. Nu ca prind doar koreeni, ci ca nu pot fi atent. Hai sa nu blestemam nimic. Ora de blesteme s'a incheiat, acum stingeti televizorul si plecati la casele voastre.
De ce raman tot timpul oameni care nu ma asculta? Care nu sting televizorul si stau sa asculte..ce? Gandurile mele egoiste. Nu mai mint pe nimeni ca scriu ca sa discut idei, sau sa impartasesc pareri, sau sa culturalizez o planeta. Scriu ca sa am unde sa'mi vars cuvintele, fericirea si amarul. Azi ce'mi vars? Nu stiu sa descriu starea de fata. O combinatie foarte neinspirata intre frustrare, rana si nervi. Ea e acasa. Ea nu sta pe net, ca nu vrea sa vorbeasca cu nimeni. Si cand sta pe net, trebuie sa vorbeasca cu prietenii ei. Carora le sunt dedicate ultimele articole. Frumoase, fericire. Ei au adus'o pe ea inapoi la fericire. Ei au dus'o inapoi la tristele. Si in nici una din acele doua faze nu m'am regasit cat ar fi trebuit. Intr-una, nu ma regaseam pentru ca nu puteam sa'i ofer ce ii puteau oferi Kiddu Kami, sau Sirius, dragul ei drag, sau Doru si Cristina. In a doua, nu ma regaseam, pentru ca suferea din cauza ca i'a pierdut pe ei. De la distanta nu'i pot oferi umarul sa planga, n'o pot lua in brate, asa ca, totusi, la ora blestemelor, blestemam distanta. Normal, mi'ar fi placut sa poata sa'mi spuna mie prin ce trece, sa isi verse nervii la mine in fereastra. Desi tine la el. Dupa toate ce i'a facut, ea tine. Si de'asta, e treaba ei si a lui.
Nu e treaba mea. Pentru prima data dupa multa, foarte multa vreme, ceva legat de ea nu e treaba mea. Cum e?
Prima idee ar fi sa scriu incorect. Indiferent ce am facut vreodata eu, a fost treaba ei. Dar suntem doua firi diferite, cum zice si ea. Poate ea are nevoie ca o parte din viata ei sa fie doar a ei. Chiar daca ar trebui sa inteleaga ca asta nu se poate tot timpul. Si n'o sa ma las atras in asta. Daca odata am fost tot ce avea nevoie, pot fi in continuare...daca mi s'ar da o sansa.
Poate pur si simplu nu suntem potriviti. Daca eu vreau sa'i dau totul, si accept mai putin in schimb. Daca poate sa se ataseze atat de usor de el, si sa sufere atat de mult cand o lasa. Cand increderea ii este inselata de prieteni, plange. Dar plange singura.
Nu mai pot scrie in continuare.
Nu ma simt nicicum. Deci ma simt cumva. Pur si simplu, inutil.
Nu pot face nimic s'o fac mai bine. Pot s'o fac mai rau, si asta nu ma ajuta cu nimic. Nici pe ea.
